Țintirea în Legends of Runeterra

Ațintește-ți privirea asupra victoriei, pentru că e vremea să-ți spunem cum funcționează țintirea în LoR.

Țintirea se referă la o vrajă care își face efectul cu succes. Asta înseamnă că nu contează doar folosirea vrăjii, ci și desfășurarea ei. Te-am derutat? Hai să căutăm ajutorul exploratorului risipitor preferat de toți, Ezreal.

Țintirea inamicului

O imagine a lui Ezreal, o carte de campion din Legends of Runeterra.

Să zicem că ai lansat 5 vrăji cu succes, fiecare dintre acestea dând rezultate. Te pregătești să folosești ''Mystic Shot'' asupra unității adversarului. La urma urmelor, condiția de creștere în nivel pentru Ezreal este ca tu (jucătorul) să fi țintit cu succes minimum 6 unități inamice. Cu toate astea, lansarea cu succes a 6 vrăji nu e o treabă ușoară atunci când există o carte precum ''Deny''.

O imagine a vrăjii ''Deny'' din Legends of Runeterra.

Adversarul tău folosește ''Deny'' asupra vrăjii tale ''Mystic Shot'', iar tu nu poți decât să te uiți cum aceasta se risipește și dispare fără urmă. Ce să-i faci... Măcar Ezreal a trecut la nivelul următor, corect?

Așa e! Chiar dacă ''Mystic Shot'' nu mai ajunge să provoace daune inamicului, țintirea se activează imediat ce joci o carte. Așa că, imediat ce ai jucat ''Mystic Shot'' din mână, aceasta a fost luată în calcul ca a șasea vrajă țintită de tine, dându-ți exact ce-ți trebuie ca să-i crești nivelul lui Ezreal! Ura!

Când tu ești cel țintit

Pentru Ezreal, cel mai important e să-ți țintească inamicii, dar dacă propria ta carte este cea care are nevoie să fie țintită pentru a declanșa un efect? Hai să vedem cum stau lucrurile cu un alt vânător de comori din Piltover, Jae Medarda.

lor-jae-medarda-epic-card.png

În mod similar cu Ezreal, abilitățile acestui vânător de comori depind de succesul pe care-l au vrăjile, dar de data asta inamicul este cel care trebuie să-l țintească pe Jae cu succes. Asta înseamnă că, dacă chiar ai nevoie să tragi 1 carte, s-ar putea să vrei să-l lași să sufere daune... numai nu-l lăsa să moară!

Să zicem că inamicul tău folosește ''Blade's Edge'' împotriva lui Jae. El e un flăcău zdravăn, așa că 1 daună nu e nimic grav. Ai o vrajă ''Deny'' în mână, dar ar putea merita să lași vraja să-și facă efectul, reducându-i viața la 5 și oferindu-ți o carte. Cine știe, pe pacurs s-ar putea să te aștepte pericole mai mari care chiar să merite să folosești ''Deny''!

Dar ce faci dacă inamicul tău folosește ''Thermogenic Beam'' ca să-i provoace 6 daune lui Jae? El nu-ți va mai putea oferi o carte dacă este șters complet de pe fața tablei de joc. Acesta este momentul în care acea vrajă ''Deny'' ar fi utilă! Deoarece țintirea se activează când este jucată o carte, poți folosi ''Deny'' pentru a respinge daunele care ar fi în mod normal provocate de ''Thermogenic Beam'', profitând în continuare de abilitatea lui Jae pentru a trage o carte.

Nu uita – efectele țintirii au succes doar dacă respectiva carte supraviețuiește impactului!

A fost util acest articol?